Date generale

     Sfântul Munte Athos este una din cele trei peninsule care alcătuiesc marea peninsulă calcidică. Este aşezat în partea de răsărit a celorlalte două peninsule, Kasandra şi Sithonia, şi are o lungime de 57 de kilometri, şi o lăţime care variază între 7 şi 10 kilometri. Peninsula Athos este în cea mai mare parte muntoasă, înălţimea Muntelui crescând treptat de la 510 metri la 2033 metri(Vârful Athon).
   Este o zonă străveche, populată de greci încă de pe vremea lui Herodot, care pomenea aici 6 cetăţi, dintre care enumerăm Sani, Dion, Olofixos, Thissos ş.a.
   Potrivit mitologiei greceşti, aici a fost aruncat în adânc gigantul Athos în timpul luptei sale cu zeii Olimpului. De aici vine şi denumirea Muntelui.
   În planul lui Dumnezeu de mântuire a neamurilor, înfăptuit prin Întruparea Fiului Său, a fost cuprins şi Muntele Athos. Tradiţia ne spune că aici a venit Maica Domnului, şi că acest Munte a devenit moştenirea sa.


   Tradiţia ne spune că atunci când Apostolii au tras la sorţi pentru a afla fiecare în ce parte a lumii avea să propovăduiască Evanghelia, sorţii au arătat că Preasfintei Născătoare de Dumnezeu i s-a încredinţat spre propovăduire pământul Iviriei. Dar atunci când se pregătea să plece, i-a apărut Arhanghelul Gavriil care i-a spus:,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Iisus Hristos, Care S-a născut din tine, porunceşte să nu părăseşti Ierusalimul, şi nici pământul Iudeii, deoarece locul propovăduirii tale nu este Iviria, ci o peninsulă a Macedoniei, numită Muntele Athos, care se va lumina prin tine."
   Maica Domnului avea să meargă la Athos împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, şi avea să-i întoarcă  de la închinarea la idoli către cinstirea adevăratului Dumnezeu, pe locuitorii de atunci ai peninsulei.
   Datorită faptului că aici a propovăduit Maica Domnului despre marea Taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi deoarece acest pământ a fost binecuvântat de Dumnezeu pentru rugăciunile ei, a rămas în cunoştinţa tuturor ca: ,,Grădina Maicii Domnului".
   Pământul athonit va fi, încă din primul mileniu creştin, din timpul evlavioşilor împăraţi bizantini, între care de referinţă este împăratul Nichifor Fokas (963-969), destinat în exclusivitate vieţuirii monahale.
   Presărat cu sute de chilii și schituri, cu 17 mănăstiri cu viață de obște, acest pământ pe care predomină viața de rugăciune, înfrânare și smerenie, își merită pe deplin numele de ,,Grădina Maicii Domnului" și va rămâne cu mila și cu ajutorul Mântuitorului Hristos și a Preacuratei Sale Maici, până la sfârșitul timpului, loc de sfințire a altor mii și mii de monahi.

Sfântul Munte Athos - videoclip

Schitul Lacu

     Un al doilea loc de nevoință monahală cu viețuitori români din Sfântul Munte Athos este Schitul Lacu.
     Vechimea Schitului potrivit unei tradiții, este fixată în secolul al X-lea. Acesta este format din mai multe chilii răspândite pe o arie largă a unei văi ce coboară spre mare, până la locul cunoscut sub numele Morfono. Schitul a fost populat pe rând de monahi greci, sârbi, iar în prezent, de români. Aici au viețuit și s-au nevoit mulți monahi români, dintre care unii au ajuns chiar la măsuri mari de petrecere duhovnicească. Deși condițiile de trai au fost foarte grele de-a lungul veacurilor, totuși numărul monahilor care au părăsit cele lumești și patria lor pământească și s-au nevoit aici a fost aproape întotdeauna destul de mare.

          Kiriakonul (biserica centrală) Schitului cu hramul Sfântul Dimitrie, care se află în adâncul văii, pe versantul de nord, zidit din piatră în anul 1899 în stil athonit, adăpostește în interiorul său, una din icoanele la fel de bine cunoscute și îndrăgite de români ca și ,,Prodromița" de la Schitul Românesc Prodromu, și anume
Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului ,,Lacoschitiotissa".

Schitul Prodromu

      Schitul Românesc Prodromu se află la extremitatea răsăriteană a Muntelui Athos, într-un loc pusnicesc, acoperit cu arbuști, numit Vigla. Acest loc este sălbatic, dar plin de o frumusețe naturală, potrivit pentru viața isihastă. Aici, ca și în alte locuri ale Sfântului Munte, s-au nevoit încă din vechime monahi români.
      Schitul a fost întemeiat în jurul anului 1856, de către ieromonahii Nifon și Nectarie, după ce în prealabil, au primit aprobarea necesară întemeierii și organizării schitului, de la Patriarhul Ecumenic Chiril al VII-lea.
     Piatra de temelie a bisericii Schitului s-a pus în ianuarie 1857, și a fost terminată în luna mai a anului 1866. Biserica are hramul ,,Botezul Domnului", și a fost construită în stil athonit.
     Comoara cea mai de preț a Schitului este Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită ,,Prodromița", al cărei chip nu a fost zugrăvit de mână omenească.
      Schitul Prodromu a fost încă de la întemeierea sa și până astăzi, loc de nevoință și de urcuș duhovnicesc al monahilor veniți aici să-și pună viața în slujba Mântuitorului Hristos și a Preacuratei Sale Maici.